O poveste de culise cu Regina Maria, Nicolae Iorga și Ionel Brătianu. Regina Maria: „Credeam că sunt Regina României, nu brutarul domnului Iorga”

La finalul Primului Război Mondial s-au desfășurat negocieri pentru crearea unui guvern cât mai reprezentativ pentru ca România să își susțină cauza la Conferința de Pace de la Paris ce urma să înceapă în ianuarie 1919. După doi ani, Ionel Brătianu revenea în fruntea guvernului, iar regele Ferdinand și liberalii se gândeau la cooptarea în cadrul Executivului a lui Nicolae Iorga și a lui Take Ionescu. Integrarea celor două personalități în guvern nu putea fi decât spre folosul României, în perspectiva Conferinței de Pace de la Paris. Discuțiile însă au degenerat, transformându-se într-un adevărat scandal în care a fost implicat și numele Reginei Maria.

Imediat după ce guvernul filo-german, condus de Alexandru Marghiloman, a fost îndepărtat de la conducerea țării, la 23 octombrie 1918, conducerea executivului a fost preluată pentru câteva săptămâni de zile de generalul Constantin Coandă. A fost o formulă de compromis prin care s-a asigurat remobilizarea rapidă a Armatei Române în contextul în care Puterile Centrale se prăbușeau, iar România urma să reintre în război. După încheierea Primul Război Mondial, Ionel Brătianu urma să revină la conducerea guvernului, însă constituirea noului guvern a fost întârziată atât de dorința regelui Ferdinand, cât și a lui Ionel Brătianu, de a da noului Executiv un caracter național.

• Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și oameni
• Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii

De prezența în noul guvern a conservatorilor nu putea fi vorba, atâta vreme cât aceștia au colaborat cu Puterile Centrale. Și prezența lui Alexandru Averescu era exclusă din cauza relațiilor încordate dintre general și aliați. În schimb, erau vehiculate numele lui Take Ionescu și al lui Nicolae Iorga.

„Brătianu s-a pus deci în contact cu Take Ionescu şi cu Iorga. Cu Iorga chestiunea era simplă. Brătianu îi oferea în Guvern un loc de ministru fără portofoliu, eventual dacă prefera Ministerul Instrucției.

Fiind la Iaşi, Brătianu a însărcinat pe Mârzescu (Gheorghe, n.r.), care şi el rămăsese în capitala Moldovei, ca să îi transmită propunerea sa şi să insiste ca s-o primească. Iorga a refuzat şi s-a plâns pretutindeni că Brătianu nici nu i-a făcut măcar cinstea să îi ceară el să intre în minister şi s-a adresat printr-o terță persoană, `ceea ce, zicea el, consider ca o ofensă`”, consemnează în memoriile sale Ion Gheorghe Duca, un apropiat al lui Ionel Brătianu.

De ce a refuzat Iorga?

S-a discutat destul de mult de ce a refuzat să intre Nicolae Iorga în guvernul condus de Ionel Brătianu. I.G. Duca pune refuzul istoricului de a intra în guvern pe seama vanității sale.

„Pretextul invocat nu era serios. Adevărul trebuie căutat aiurea şi anume în starea psihologică a lui Iorga. În sufletul lui se zbătea atunci un complex întreg de simțăminte. Vanitatea, patologica lui vanitate nu se putea împăca cu triumful strălucit şi epocal al politicii lui Brătianu.

Brătianu, în ipostaza de marele făuritor al întregirii neamului, era un spectacol care îl înnebunea de invidie şi de ciudă. Pe de altă parte, socotea că i se cuvine ca să fie cel puţin unul din plenipotenţiarii României la masa verde a Conferinţei.

Văzând că o atare propunere nu i se face, a fost furios şi nici n-a mai vrut să stea de vorbă cu Mârzescu. În sfârșit, pe vremea aceea, susceptibil cum este, era supărat pe toată lumea, pe Palat, pe noi liberalii, pe prietenii lui Take Ionescu, pe ţara întreagă”, consemna Duca.

Liberalii se simt jigniți

Refuzul lui Iorga de a intra în guvern i-a deranjat profund pe liberali, mai ales că aceștia s-au îngrijit ca, în cei doi ani de exil la Iași, istoricului să nu îi lipsească nimic. Încă de atunci liberalii au observat unele distanțări ale lui Iorga faţă de ei.

„În tot timpul neutralității şi războiului, îi făcuserăm cu toții (liberalii, n.r.) curte. Îi împlinisem nu numai dorințele şi capriciile de om răsfățat, nervos, dar ne îngrijisem până şi de nevoile materiale ale lui şi ale familiei lui.

Precum am mai arătat-o, vegheam în mijlocul privațiunilor refugiului ca să nu-i lipsească de nimic. Răsplata ne-a fost că în urma amenințărilor lui Marghiloman a păstrat, în tot timpul guvernării acestuia, o desăvârșită neutralitate, cu o neascunsă tendință de a se desolidariza de noi”, mai nota I.G. Duca.

„Iorga ajunsese să piardă şi noțiunile bunei-cuviinţe”

După terminarea războiului, liberalii s-au distanțat de Iorga și nu au mai avut grijă de nevoile istoricului. Sesizând situația în care a ajuns, Iorga s-a plâns până și Reginei Maria, căreia i-a cerut să îi trimită „pâine albă”.

„Aşa fiind, Iorga era cu adevărat izolat. Nimeni nu-l mai ținea la curent cu cele ce se petreceau, nimeni nu mai purta grija nevoilor lui zilnice. Or, această izolare îl exaspera şi mai mult.

Ajunsese să piardă şi noțiunile bunei-cuviinţe. Aşa, spre pildă, a scris o scrisoare Reginei Maria, plângându-se că nu primește pâine albă de la Palat şi cerându-i în termeni cominatorii să i se trimită fără întârziere.

Precum observa cu drept cuvânt Regina, cu un amestec de humor şi de demnitate ofensată: `Credeam că sunt Regina României, nu brutarul domnului Iorga`. În asemenea condițiuni şi cu acestă stare de spirit era firesc că nu se poate ajunge la o colaborare cu Iorga”, concluziona I.G Duca.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Regina Maria și execuția țarului Nicolae al II-lea

Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler

Cum a fost înmormântată Regina Maria? Momentul emoționant al „învelirii inimii în drapelul englezesc și românesc”

Cum a murit Regina Maria, prima şi ultima regină a României Mari